BUSOLA
Busola este un instrument de orientare in teren sau pe mare, care indica nordul, respectiv sudul. In forma cea mai simpla, ea este construita dintr-un ac magnetic mobil in jurul unui ax vertical, asezat in centrul unui cadru pe care sunt marcate punctele cardinale.
Sub influenta campului magnetic terestru, acul se pozitioneaza pe directia meridianului magnetic; adica, asa cum am mai spus, acul busolei indica nordul cu un capat si sudul cu celalalta capat.
Stramosul busolei a fost de fapt un car, care indica sudul. Este vorba de un car magnetic, o trasura cu doua roti numita tschi-nan-kiu; inaintea scaunului se afla o mica statuie care se misca in jurul unui pivot. Statuia avea un brat intins, unde era amplasata o bara magnetica. Bratul arata sudul. Ca sa se orienteze in uriasa lor tara, imparatii utilizau acest car pentru a se deplasa la mari distante fata de capitala si pentru a nu rataci drumul.
In anul 2637 i.Hr, carul magnetic a fost nascocit de imparatul Huang-Ti, in timpul unui razboi purtat cu un razvratit. Pentru a dezorganiza si dezorienta armata imperiala, rebelul ridica nori de praf. Atunci imparatul Huang-Ti ar fi construit un asemenea car magnetic pentru a se orienta perfect pe campul de bataie. Carul era de fapt un dispozitiv care poate fi numit fie „ car de indicare a sudului ”, fie compas magnetic; carul este dotat cu un angrenaj diferential care ii permite ca, oricum s-ar intoarce, un indicator sa indice in permanenta aceeasi directie, sudul.
Inventarea busolei constituie de asemenea o mare contributie a Chinei la civilizatia universala. In secolul al IV-lea, chinezii foloseau deja busola, care era numita Sinan. Ea a fost fabricata dintr-o bucata de piatra magnetica naturala, slefuita in forma de lingura. Dar Sinan avea o putere magnetica mai mica. Forma de lingura a piesei o tinea in echilibru, astfel se putea rasuci in voie, indicand intotdeauna aceaasi directie.
In secolul X, chinezii au descoperit metoda de magnetizare artificiala si au reusit sa fabrice pe o cale mai simpla busola, care are o intrebuintare mai larga. Ea s-a produs cu un ac de fier, care capata magnetismul prin frecare cu un magnet natural si mentine proprietatea de a indica sudul si nordul, sub actiunea campului magnetic al Pamintului. Pina in secolul al
XI-lea, busola ajunsese sa fie des folosita ca aparat de indicare a directiei.
In Europa, busola a venit din China, la inceputul erei noastre, prin intermediul negustorilor slavi si mongoli care se intilneau cu negustorii din apus. Prin secolul al XII-lea, busola era deja raspindita printre marinari. Aparitia busolei a promovat considerabil dezvoltarea transporturilor maritime ale omenirii.
Astazi, busola poate fi clasica sau numerica. Busola numerica se foloseste de undele magnetice ale Terrei. Busola clasica se compune dintr-o cutiuta transparenta si etansa care contine un lichid uleios in care se roteste, fixat pe un pivot, o sageata magnetizata colorata in rosu si negru. Cadranul capsulei poate fi gradat, ceea ce permite o pozitionare simpla pe harta, usurind astfel gasirea Nordului si orientarea hartii in spatiu .
Inventii - poze ( Gasiti poza in album )
Titlu : Busola
TELEFONUL
Dorinta oamenilor de a comunica la mare distanta a fost un vis inca de la inceputurile istoriei. Iar pe masura ce omenirea a progresat, si mijloacele de comunicare au evoluat continuu.
S-a ajuns, astfel, de la rotocoalele de fum ale indienilor, la gornistii secolului XIX; de la sunetele de toba din jungla africana, la scrisori trimise prin porumbei voiajori.Iar cel mai mare pas catre sistemul modern de comunicatii a fost facut cu un secol inainte de a exista internetul. Este vorba despre telefon, inventat de Alexander Graham Bell.
Aceste aparate nu au nevoie de fire. Pana in urma cu mai bine de zece ani, cand au aparut “mobilele” si “celularele”, clasicul telefon nu s-a schimbat in mod esential de la inventarea sa. Adica, a ramas acelasi aparat, cu un transmitator si un receptor, cu care se pot face convorbiri la distanta, prin intermediul undelor electromagnetice, propagate de-a lungul unor fire. Acum pare simplu, dar inainte ca Bell sa gandeasca si sa puna in practica toate acestea, a vorbi si a te auzi cu un alt om, aflat la mii de kilometri, parea doar un vis frumos.
Telefoanele fixe au nevoie de fire,....In timp, telefonul a evoluat Firele obisnuite au fost inlocuite cu fibre optice, mult mai performante in privinta calitatii si a vitezei transmiterii datelor. Si totul a culminat cu telefonia mobila, in care firele si cablurile au disparut complet, oscilatiile fiind acum transmise direct prin aer - cu ajutorul unor antene foarte puternice, iar receptionarea sau retransmisia acestora se realizeaza prin intermediul mai multor retele.
Telefoanele mobile au o memorie in care se pot stoca sute de numere, afiseaza numarul sau chiar numele apelantului, iar unele dintre ele au dotari cu totul speciale: aparat de radio, modem sau camera foto (si chiar video!).
MICROFONUL
Inainte de a fi inventat microfonul, transmiterea curentilor prin fire era deja un fapt clar, bine studiat si utilizat la scara mare, datorita telegrafului.
Pentru a transmite vocea umana insa, la cele doua capete ale firului erau necesare dispozitive radical diferite de cele folosite in telegrafie.
Era nevoie de un emitator care sa transforme undele sonore in semnale electrice si de un receptor care sa realizeze transformarea semnalelor electrice in unde sonore.
Microfonul este, cumva, asemanator telefonului, fiind un dispozitiv care transforma vibratiile aerului in impulsuri magnetice sau electrice. Difuzoarele realizeaza acelasi proces, insa invers, adica transforma impulsurile magnetice si electrice in vibratii ale unei membrane care, la randul ei, formeaza sunete facand aerul sa vibreze, iar vibratiile aerului sunt de fapt sunetele.
Ideea transmiterii vocii umane a fost mentionata pentru prima data, in anul 1854, in revista franceza „LIllustration de Paris”, si ii apartine lui Charles Bourseul. Ideea lui Bourseul nu a trecut neobservata si astfel, in anul 1860, Johann Philipp Reis, profesor la o scoala din Hamburg, a incercat sa puna in practica cele descrise in „LIllustration”.
Primul lucru pe care l-a constatat profesorul Reis a fost neclaritatea sunetelor emise prin inchiderea si deschiderea unui contact imperfect, si a inteles ca emitatorul si receptorul trebuie sa aiba principii constructive diferite.
Pentru a face acest lucru, Reis a ales o solutie ingenioasa, in care contactul inferior se termina intr-un ac de platina, iar vibratiile membranei, confectionate din intestin de porc, sunt transformate in variatii ale curentului transmis in circuit, si nu in simple inchideri si deschideri ale acestuia.
Poate ca daca Reis ar fi utilizat contacte cu carbune, telefonul sau ar fi fost primul dispozitiv adevarat de transmis sunete.
De altfel, pentru a treia versiune a emitatorului, Reis a adaugat o picatura de mercur intre contactele de platina, obtinand o imbunatatire calitativa evidenta.
De atunci, microfoanele s-au perfectionat continuu, si au inceput sa aiba membrane metalice. In plus, microfoanele sunt acum de mai multe tipuri, cum ar fi microfonul cu lichid si microfonul electromagnetic.
Multi inventatori si-au adus, de-a lungul timpuluil, contributia la perfectionarea microfoanelor, chiar si celebrul savant Thomas Alva Edison. Principala perfectionare adusa de Edison a fost utilizarea unui strat de praf de carbune intre doi electrozi de metal, unul dintre ei fiind actionat de membrana care vibra la contactul cu unda sonora. Modificarea rezistentei produce o modificare a intensitatii curentului in circuit. Astfel, cand membrana comprima stratul de carbune, rezistenta lui scade si intensitatea curentului creste.
A doua directie era reprezentata de drumul simultan catre microfonul si difuzorul electromagnetic. Ambele directii aveau sa fie urmate de catre acelasi om.
Inventii - poze ( gasiti in album )
Titlu : Microfon
BATERIA
Electricitatea a inceput sa fie folosita, intr-un mod limitat, intre anii 1850-1900. In anul 1660, Otto von Guericke a construit prima masina electrica, care consta dintr-un glob mare de sulf care, prin frecare şi rostogolire, atragea pene si bucati mici de hartie. Guericke a fost capabil să demonstreze ca scanteile generate erau intr-adevar electrice - era vorba de asa numita electricitate statica.
Alesandro Volta a initiat o serie de experimente folosind zinc, plumb, cositor sau otel pentru placutele incarcate cu sarcina pozitiva, si cupru, argint, aur sau grafit pentru placutele incarcate cu sarcina negativa. Fluxul continuu al unei sarcini electrice putea fi obtinut printr-o reactie chimica intre metale cu ajutorul unui lichid; asa a aparut prima baterie cunoscuta si sub numele de celula voltaica, dupa numele lui Alessandro Volta. In anul 1802, Dr. William Cruickshank proiecteaza prima baterie electrică pentru productia de serie.
Toate bateriile erau compuse din celule primare, ceea ce insemna ca nu puteau fi reincarcate. In anul 1859, fizicianul francez Gaston Plate a inventat prima baterie care putea fi reincarcata. Aceasta baterie se baza pe exemplul chimiei acide, un sistem care este folosit si astazi; i se mai spune si acumulator, de fapt cam asta e principala diferenta intre baterii si acumulatori, acumulatorii pot fi incarcati, pe cand bateriile nu.
In anul 1820, Andre Marie Ampere – 1775-1836 - a observat ca firele purtatoare de curent electric erau uneori atrase unul catre celalalt, alteori ele se respingeau. In anul 1831, Michael Faraday – 1791-1867 - a demonstrat cum un disc de arama era capabil să produca un flux constant de energie cand era rotit intr-un puternic camp magnetic. Faraday a reusit sa genereze o forta electrica permanenta atat timp cat miscarea intre bobina si magnet continua.